Dr. Cornel CORNEA are domiciliul oficial în Cluj-Napoca dar, de fapt, în puține zile ale săptămânii este acasă. Nu pentru că nu și-ar dori asta, ci pentru că meseria impune un astfel de program, iar meseria de chirurg vascular este una care te acaparează și te obligă să trăiești alături de ea mai mult decât și-ar dori orice consoartă.
Pasionat de lucruri mici și complicate încă de pe vremea copilăriei, când ”diseca” jucării și mai aparate de radio de pe la cunoscuți pentru a vedea cum funcționează, ca mai apoi să petreacă ore în șir încercând să înțeleagă cum se re-asamblează și de ce (nu mai) funcționează.
Membru cu drepturi depline al unei comunități cu generații întregi de doctori sacrificați de politici sanitare inepte, rezultatul desăvârșit al incompetențelor crase dar alese perfid, în mod democratic, în ultimii 30 de ani.
Avid de informații noi, dornic de a aduna și transmite cunoștințele sale către cei aflați în suferință și preocupați de starea lor. Un idealist notoriu rătăcit într-o lume în care materialismul dă nuanța de cenușiu a fiecărei zile, alergând după imaginea unei dimineți însorite din ochii unui pacient vindecat.
Ce a învățat să facă în tot acest timp?
- Să facă lumea să înțeleagă că sănătatea este cel mai de preț bun al fiecăruia, și nu-l poți cumpăra de pe raft, nici măcar online.
- Să asculte omul din fața lui și să-i înțeleagă suferința, să adune toată priceperea sa și a altora ca el într-o rețetă care să-i fie de folos și întru alinarea suferinței.
- Să se folosească de resurse puține pentru a face mai mult sau chiar mai bine.
- Să taie adânc în carne vie și să repare ce se mai poate, chiar dacă nu are piese de schimb pentru asta, folosind doar un ac și ață.
- Să vadă și să oblojească rănile pe care alți confrați nu au fost dornici sau nu au știut s-o facă.
Vi se pare mult sau puțin?
Încercați să luați o decizie corectă mai înainte de a da ochii cu el.