Datoria noastră ca profesioniști este nu doar să tratăm bolile vasculare dar și să încercăm să prevenim apariția lor, deoarece este mult mai ușor să previi decât să tratezi.

artere-blocate-465x390Să nu uităm că buna funcționare a unui organ, fie el inimă, creier sau intestin depinde de calitatea aportului de sânge care este pompat de inimă și adus prin artere.

De aceea, pentru menținerea sănătății vaselor noastre este imperios necesar să adoptăm un stil de viață cât mai echilibrat, cu un program de muncă judicios ales cu gestionarea atentă a stresului, multă mișcare, o alimentație rațională și echilibrată și un aport corect de lichide.

Nu trebuie să uităm că medicina modernă încă NU dispune de posibilitatea regenerării componentelor sistemului vascular, ci numai de unele soluții care pot ameliora funcționarea unor segmente de vase afectate.

Mănâncă sănătos! Ai grijă să nu lipsească din meniul zilnic legumele și fructele proaspete, proteinele vegetale. Alege să te hidratezi ori de câte ori ai ocazia! Ai aici câteva sfaturi culinare pentru o alimentație echilibrată. Poți descărca aplicația noastră dedicată aici.

Fă mișcare în fiecare zi! Găsești aici câteva exerciții pe care le poți face acasă în 15-30 de minute care te mențin în formă. Poți descărca aplicația noastră dedicată aici.